Intunecare. Zori

Se sting luminile palide-n oraş
Zori de praf se-aştern încet, încet
Şi-n final, răsare şi soarele
Aruncând umbre peste oraşul dement.
Însa tu nu-l vezi.

De mâine, juri, ai să faci ceva
Ai să te ridici, ai să fugi undeva
Ai să spui tot ce te-apasă, ai să fugi…
Sub un soare viu, sub un cer senin
Ai să-ţi aminteşti să trăieşti
Ai să ştii să simţi, să iubeşti.
Încet, încet, încetişor…

Dar nu azi. Azi e altă zi de beţie
De revoltă închisă-n suflet,
De-o frântură dintr-o nebunie.
O altă zi luminată de soarele
Desenat neîndemânatic pe perete…
Te speli iar in noroiul din televizor
Te-nchizi între vise care, totuşi, dor.

Şi nu eşti doar tu, e-un întreg popor!
Plictisit, sătul, dezamăgit, nefericit
Care soarbe otrăvuri sub un nor
Cianuri de la Roşia Montană ţi-s hrana!
Cu aripi de ceară, va crede că zboară.
Popor ce caută ieşiri prin uşi
Pictate, aiurea, pe ziduri grele…

Închide-ţi ochiul orb, priveşte-n jur
E ce vrei să fii, să ajungi?
E ce vrei să crezi, să visezi?
Nu te minţi şi acum…